Ce Tradiții De Nuntă Pot Fi Urmate Sau Ignorate

Spre deosebire de alte nații, nunta românească este plină de tradiții și obiceiuri. Există tradiții și obiceiuri înainte de nuntă, tradiții în timpul nunții și tradiții și obiceiuri după nuntă.

O bună prietenă a fost împreună cu logodnicul la bunicii ei, într-un sat din Moldova. Aceasta a fost prima lui vizită la bunicii ei. Vremea rea a făcut ca cei doi să rămână peste noapte și să fie nevoiți să doarmă la bunici.

Bunica, de modă veche, nu a putut să conceapă ca cei doi tineri să doarmă în aceeași încăpere. Astfel, au dormit, într-o cameră, prietena mea cu bunica ei. Iar în cealaltă cameră bunicul ei cu logodnicul proaspăt cunoscut.

Consiliere gratuită pentru nunta ta.

Îmi imaginez cât de stânjenitor a fost pentru logodnicul ei să împartă același pat cu bunicul ei. Totul s-a întâmplat datorită faptului că bunica sa nu a putut concepe ideea că doi tineri necăsătoriți pot împărți același pat.

Astfel, pornind de la această întâmplare, să vedem ce tradiții de nuntă pot fi ignorate sau păstrate în ziua de azi.

 

NU VOM ENUMERA TRADITIILE DE NUNTA

Tradițiile de nuntă depind de zona din care provin mirii, de etnia sau religia lor. De aceea, în acest articol nu vom enumera tradițiile.

traditii nunta - aruncatul buchetului

Dar, un lucru au în comun toate tradițiile de nuntă. Acestea sunt obiceiuri păstrate și transmise din generație în generație. Dar în ziua și societatea de azi s-au schimbat multe lucruri. Oare mai este necesar să păstrăm toate tradițiile?

 

CUM S-AU CREAT MAJORITATEA TRADITIILOR DE NUNTA

În mare parte, multe tradiții de nuntă sunt obiceiuri pe care generațiile anterioare le făceau în mod normal.

Așa cum bunica prietenei mele nu înțelege cum pot doi tineri necăsătoriți să doarmă în aceeași cameră, multe tradiții izvorăsc dintr-o astfel de mentalitate. Mentalitate ce nu se mai potrivește stilului de viața actual. În aceeași măsură, multe obiceiuri și tradiții de nuntă nu se mai potrivesc vieții de cuplu dinaintea căsătoriei.

De aceea, anumite tradiții nu-și mai au farmecul. Iar de cele mai multe ori ajung să fie doar un lucru ce trebuie bifat pe lista nunții.

 

CE TRADITII DE NUNTA POT FI IGNOARE

Nu toate obiceiurile și tradițiile sunt la fel de importante. Iar în termeni simpli, cele mai ușor de ignorat obiceiuri, sunt cele arhaice care nu s-au potrivit deloc cu stilul vostru de viață de până acum.

Astfel, tradițiile de nuntă începute când viața era altfel pot fi ignorate aproape complet.

O nuntă perfectă trebuie să țină cont de anumite reguli. Dar aceste reguli nu trebuie să fie împrumutate în totalitate de la nunta verișoarei sau a celei mai bune prietene. Respectă regulile în mare parte, dar pe alocuri, unde doriți, nu încălcați regulile, ci interpretațiile după bunul plac.

Nunta este a voastră, este important ca obiceiurile și tradițiile de nuntă pe care vreți să le urmați să fie în acord cu stilul vostru de viață. Iar în același timp să fiți confortabili să urmați aceste tradiții, din plăcere, nu ‘pentru că trebuie’.

 

CE TRADITII DE NUNTA VEI URMA LA NUNTA TA?

Acum, că ai înțeles ce tradiții pot fi ignorate la nunta ta, tu pe care le vei urma și pe care le vei lăsa deoparte?